Referate economie
          Conceptul de comert Nivel: liceu


Preview referat
Definitii

Comertul este unul dintre acele lucruri pe care le intelegem in mod natural, dar intampinam dificultati atunci cand trebuie sa-l definim. Dificultatea se datoreaza tocmai continutului foarte diferit pe care-l primeste termenul, ca atare, in forme derivate sau in expresii. Acesta este motivul pentru care ne propunem sa formulam nu una, ci mai multe definitii.

Etimologic, termenul de comert vine din cuvantul latin „comercium” prin care se desemna schimbul efectuat cu ceva sau cu cineva. Noul Dictionar explicativ al limbii Romane furnizeaza urmatoarele definitii:
1. Activitate economica de valorificare a marfurilor prin procesul de vanzare-cumparare; negot.
2. Ramura a economiei nationale in care se realizeaza circulatia marfurilor.

Dictionarul de sinonime indica pentru comert: negot, negustorie.

Dupa dictionarul Wikipedia , prin comert se intelege schimbul voluntar (trading) intre doua entitati al unor bunuri valoroase, comertul fiind conceptul central din care a derivat capitalismul si toate celelalte sisteme economice, iar prin comercializare intelegandu-se procesul de transformare a unui bun sau serviciu intr-o valoare echivalenta (mai pretioasa).

In prefata lucrarii „The Penguin Dictionary of Commerce”, autorul acestuia, Michael Greener scrie urmatoarele: „ O anumita distinctie ar trebui facuta intre comert si economie, intrucat cele doua teme se suprapun. Nu se intentioneaza a se da aici o definitie cuprinzatoare comertului intrucat aceasta ar fi destul de provocator. Dar se poate mentiona, in general, ca un dictionar de comert ar trebui sa se ocupe de larga diversitate de institutii care servesc industria prin ... facilitarea in orice fel a distributiei bunurilor si serviciilor.”

Din perspectiva teoriei economice, comertul este asociat cu schimbul oneros.

Alain Samuelson il citeaza pe Adam Smith aratand ca acesta din urma identifica o dubla relatie intre diviziunea muncii si schimb. Pe de o parte, schimbul este la originea diviziunii muncii , pe de alta parte diviziunea muncii progreseaza, amplificand piata, respectiv proportiile schimbului in societate. Prima dintre aceste asertiuni, fondata pe ideea ca oameni urmaresc sa-si satisfaca interesele prin intermediul celorlalti, prin schimb, a generat conceptul de „Homo Economicus”, puternic exploatat ulterior de catre Vifredo Pareto. Astfel comertul este considerat un element central al existentei sociale. Cum arata tot Adam Smith: „Fiecare om devine un fel de negustor si societatea insasi devine o societate comercianta” . Potrivit lui Alain Samuelson, pentru Adam Smith si discipolii sai analiza societatii din punctul de vedere al economiei politice se rezuma la explicarea modului in care functioneaza schimbul, aceasta avand ca o consecinta secundara si faptul ca bunurile nu mai sunt considerate ca satisfacand trebuinte de consum, ci, ca mijloace de a obtine alte bunuri.

„Specializarea trebuie sa fie insotita de comert. Oamenii care produc un singur bun, trebuie sa comercializeze cea mai mare parte din cantitatea produsa pentru a putea obtine toate celelalte lucruri de care au nevoie” . Intrucat in „economia de schimb” satisfacerea trebuintelor se bazeaza pe specializare, comertul (schimbul) este omniprezent si defineste mecanismul fundamental prin care alegerile oamenilor conduc la repartizarea si valorificarea resurselor in economie. In economie, schimbul este alternativa la autoconsum, iar specializarea alternativa la pluriproductie. Cele doua – specializarea si schimbul - s-au impus datorita capacitatii lor de a asigura un grad mai ridicat de satisfacere a nevoilor, pe ansamblul societatii.

O abordare mai restrictiva in privinta conceptului teoretic de comert ofera profesorul Ion Stanescu. Acesta arata ca numai o parte din bunurile consumate sau utilizate in economie fac obiectul schimbului (altele nu: autoconsum, bunuri libere, binefacere, dobandirea prin forta), dar nu toate cele care fac obiectul schimbului sunt marfuri, ci numai acelea destinate schimbului prin insusi scopul producerii lor. Ansamblul proceselor prin care marfurile trec de la producator la consumator reprezinta circulatia marfurilor. Aceasta se poate realiza prin relatii directe sau prin intermediari specializati: negustorii.

Din perspectiva structurilor economiei nationale, exista doua reprezentari: una care porneste de la calificarea activitatii drept activitate de comert si una care se refera la gruparea actorilor (persoane fizice, intreprinderi) care au comertul ca activitate principala.

Definind ramura economiei nationale ca ansamblu de activitati omogene delimitate pe baza diviziunii sociale a muncii si desfasurate de agenti economici specializati in asemenea operatiuni, Ion Stanescu arata ca in acceptiunea de ramura a economiei nationale comertul cuprinde activitatea agentilor economici specializati in operatiuni de intermediere a schimbului dintre producatori si consumatori. „Acestia formeaza categoria profesionala a comerciantilor, iar acceptia comertului de ramura a economiei nationale priveste activitatea practica a acestora” . Tot astfel, Dumitru Patriche arata, intr-un enunt succint, ca notiunea de comert defineste si „profesiunea unui corp de agenti economici care actioneaza in cadrul pietei asigurand actele de schimb” . In linii generale, acelasi continut este atribuit comertului si in statistica. Trebuie remarcat, insa, ca, pana la operationalizarea definitiei incat sa permita masurari si determinari cantitative si analize comparative, este necesara recurgerea la o metodologie complexa si utilizarea unor conventii. Acestea sunt oferite de Clasificarea activitatilor din economia nationala (CAEN)?. Intrucat toate datele utilizate in prezenta lucrare sunt culese si prelucrate pe baza acestei metodologii, fie ca se refera la Romania fie ca se refera la Uniunea Europeana, este necesara, in acest stadiu, o trecere in revista a principalelor aspecte privind comensurarea statistica a comertului.

Comertului i s-a atribuit una dintre cele 19 sectiuni – sectiunea fiind gruparea cu nivelul de agregare cel mai inalt a clasificarii – 3 diviziuni, 19 grupe si 80 de clase. Sectiunea G atribuita comertului acopera toate formele de comercializare cu exceptia acelora al caror obiect il constituie bunuri netransportabile (imobile, aranjamente de voiaj, spatii publicitare etc), precum si activitati de intermediere comerciala (comisionari, agenti), repararea si intretinerea autovehiculelor si motocicletelor, repararea si intretinerea bunurilor personale sau casnice; includerea la sectiunea comert a activitatilor din urma este justificata prin aceea ca astfel de activitati sunt asociate „uneori” cu comercializarea; in fapt asocierea acestor servicii cu comercializarea este, foarte probabil mult mai puternica in unele dintre tarile membre ale Uniunii Europene, iar la noi solutia a fost adoptata pentru a asigura comparabilitatea statistica cu Uniunea Europeana. Sectiunea H poarta denumirea de „Comert cu ridicata si cu amanuntul, repararea si intretinerea autovehiculelor, motocicletelor si a bunurilor personale si casnice”, denumire, in sine, cat se poate de sugestiva in legatura cu continutul. In aceasta sectiune se cuprind toate unitatile a caror activitate economica principala – determinata potrivit unei metodologii specifice – consta in achizitionarea de bunuri transportabile si revanzarea lor, precum si unitatile care au ca obiect intermedieri intre vanzari si cumparari de bunuri mobile. Astfel de bunuri sunt supuse, in mod obisnuit, o singura data miscarii si ambalarii si nu suporta transformari in mod semnificativ. Se cuprinde aici nu numai comertul direct dintre doua parti ci si cel efectuat in numele unor terti.

Ceea ce este esential pentru incadrarea la comert a activitatii unei unitati este ca produsele revandute sa nu fi suferit modificari substantiale in ce priveste forma fizica si destinatia in consum. Miscarea obisnuita in comert a bunurilor nu influenteaza caracterul fundamental al acestora si include frecvent, fara a se limita la acestea: alcatuirea loturilor, amestecarea, ambalarea. Un exemplu tipic il constituie ambalarea marfurilor in cursul miscarii acestora in cadrul verigii cu ridicata. Serviciul de ambalare/reambalare realizat de catre o unitate care are ca obiect comertul se considera a fi o activitate auxiliara comertului si, ca atare, se ataseaza activitatii principale, spre deosebire de cazul in care ambalarea se realizeaza de unitati specializate intr-o asemenea activitate (pentru care ambalarea este activitatea principala), acestea fiind incadrate la clasa „Activitati de ambalare” din cadrul diviziunii „Alte activitati de servicii prestate in principal intreprinderilor”.

Activitatile importatorilor si exportatorilor precum si ale celor care intermediaza tranzactii de import-export in contul tertilor se includ in comertul cu ridicata. Se considera intermediari in comert unitatile a caror activitate principala este comertul cu bunuri in numele sau pe contul altora. Activitatea intermediarilor in comertul cu ridicata este clasificata ca o diviziune distincta a comertului cu ridicata, in timp ce activitatea intermediarilor cu amanuntul nu se clasifica distinct, ci se considera comert cu amanuntul (sunt considerati vanzatori cu amanuntul platiti pe baza de comision in raport cu valoarea marfurilor vandute).

In diviziunile si clasele comertului cu ridicata se cuprind unitatile care au ca activitate principala vanzarea marfurilor catre vanzatorii cu amanuntul, utilizatorii industriali, comerciali, institutionali sau profesionali sau, in unele cazuri, chiar catre alti vanzatori cu ridicata. Este interesant sa se observe solutia practica retinuta pentru delimitarea comertului cu ridicata: dupa criteriul clientilor si nu dupa acela al marimii loturilor (alternativa din urma ar fi fost mai greu de administrat). De asemenea, subdiviziunile comertului cu ridicata se stabilesc in functie de natura produselor ce fac obiectul comertului (produse agricole, produse alimentare, bunuri de consum nealimentare etc.) fara a se tine seama de alte criterii cum ar fi daca produsele comercializate sunt destinate unui consum intermediar sau final, ori daca comertul se realizeaza in limitele pietei interne sau ca activitate de import-export.

La delimitarea comertului cu amanuntul s-a retinut acelasi criteriu, natura clientilor, ca si in cazul comertului cu ridicata. Se considera comert cu amanuntul vanzarea marfurilor catre consumatori, altii decat cei enumerati la comertul cu ridicata, in special persoane fizice si gospodarii. Spre deosebire, insa, de comertul cu ridicata, comertul cu amanuntul – ce se realizeaza in cea mai mare parte in sedii accesibile publicului - se clasifica, inainte de toate, dupa tipul de magazin (loc sau punct de vanzare) si, dupa caz, forma de vanzare. Numai pe urmatorul nivel de subdivizare intervine criteriul grupei de produse ce fac obiectul comertului cu amanuntul. Exista o metodologie specifica pentru incadrarea pe grupe si clase a unitatilor care au ca activitate principala comertul cu amanuntul pe grupe si clase ce recurge la o serie de conventii pentru a putea operationaliza clasificarea intr-un mediu atat de variat si volatil precum comertul cu amanuntul; incadrarea unei unitati la comert cu amanuntul nespecializat sau specializat intr-o anumita grupa de marfuri, este, frecvent, un demers foarte delicat.

O alta operatiune care implica utilizarea unor conventii este compararea, in vederea determinarii activitatii principale, a ponderilor cifrei de afaceri obtinute de catre o unitate din activitati de productie (fabricatie), pe de o parte, si din activitati de comert, pe de alta parte. Dificultatea compararii consta in aceea ca, la o cifra de afaceri egala, valoarea adaugata de unitatea in cauza in activitatea de productie este mult mai mare decat cea corespunzatoare activitatii de comert. Ca urmare, prin conventie, pentru a asigura comparabilitatea, cifra de afaceri obtinuta din vanzarea carburantilor si din vanzarea tutunului se divide cu 9, iar cifra de afaceri realizata in toate celelalte activitati ale comertului se divide cu 3.
Cauta