Referate geografie
          Relieful si apele Romaniei Nivel: liceu


Preview referat
Conditiile climatice de ansamblu. La latitudinea tarii noastre, miscarea generala a maselor de aer atmosferic se produce, in mod obisnuit; de la vest spre est. Dezvoltarea unor centri barici - adica areale de mica si de mare presiune atmosferica (numite «arii ciclonale» si respectiv «arii anticiclonale») - introduce modificari in aceasta deplasare si are ca, urmare aparitia unor fronturi de ploi sau schimbari termice, precum si modificari ale directiilor de propagare a curentilor de aer, in raport insa si cu unii factori locali.

Relieful, in primul rand prin altitudine, in al doilea rand prin orientarea catenelor muntoase, introduce modificari locale destul de insemnate: scaderi de temperatura in raport cu inaltimea si cresterea cantitativa a precipitatiilor la altitudini mai mari. Coridoarele de vale si depresiunile aduc devieri ale curentilor atmosferici, inversiuni de temperatura (cu geruri persistente iarna) sau, dimpotriva, incalziri ca urmare a «efectului de foehn» de la inceputul primaverii.

In latitudine, deoarece teritoriul tarii noastre se desfasoara doar pe cinci grade, diferentele termice nu sunt prea mari. Se inregistreaza. totusi o medie anuala cu peste 2°C mai scazuta in nord fata de Campia Romana, din sud.

Marea Neagra, intrucat este inconjurata de mari intinderi continentale, exercita o influenta climatica redusa, ce se manifesta doar prin brize diurne si prin modificari termice pe o fasie ingusta la tarm (ierni relativ blande si veri lipsite de canicule).

Luat in ansamblu, climatul Romaniei este temperat-continental moderat, facand tranzitia intre cel al Europei de Vest, dominat de influente oceanice, al Europei de Est, continental accentuat (adesea excesiv), si al Europei Sudice, mediteranean, influente ajunse la noi peste culmi muntoase inalte. Acestea constituie conditii cu totul favorabile pentru vegetatia naturala si pentru o agricultura diversificata.

Caracteristicile elementelor climatice. Temperatura si precipitatiile sunt elemente determinante in aspectul starilor vremii, adica a situatiilor concrete ce se succeda zi de zi tot timpul anului. Pentru a defini anumiti indicatori sintetici, cu valabilitate mai indelungata; se folosesc mediile de temperatura, de precipitatii etc. Acestea ilustreaza caracteristicile climei.

Temperatura medie anuala scade usor in tara noastra de la sud (11°C) spre nord (8,5°C); dupa cum scade si in altitudine (6°C la 1 000 m altitudine, 0°C la peste 2 200 m). In iulie - luna cea mai calda din an temperatura medie este de 22-23° in Campia Romana. Aici «zilele tropicale» (adica cu temperaturi maxime de peste 30°C) sunt in numar de 50-56 anual, fiind favorabile pentru coacerea cerealelor si a culturilor meridionale (orez, piersic). In ianuarie - luna cea mai rece - media termica variaza intre -2°C in Campia de Vest, usor sub 0°C pe litoral, -3°C in Campia Romana si -4°C in Campia Jijiei. Continentalismul termic relativ moderat al climatului tarii noastre rezulta din diferenta (amplitudinea) de 25-26° obtinuta intre media lunii celei mai clade si a celei mai reci in Campia Romana. Amplitudinea este mai redusa la munte, caci muntele are un rol moderator. Maximele si minimele absolute de temperatura in tara noastra au fost: -38,5°C la Bod (Brasov), inregistrata la 25 ianuarie 1942, si 44,5°C la statia meteorologica lon Sion (Braila), (la 10 august 1951 . Asemenea valori, sau apropiate lor, sunt numai intamplatoare, datorandu-se convergentei mai multor factori ocazionali.

Precipitatiile atmosferice scad in medie de la vest la est (630 mm in Campia de Vest, 500-600 mm in Campia Romana, sub 400 mm in Dobrogea), si cresc cu altitudinea. In tinuturile deluroase cad 600-800 mm precipitatii pe an, iar in muntii inalti peste 1 200 mm, ceea ce contribuie la buna alimentare a raurilor cu izvoarele in Carpati. Precipitatiile au la noi un regim neregulat. Valorile mentionate sunt medii multianuale. Sunt insa ani ploiosi in care, in acelasi loc, pot cadea precipitatii aproape duble si ani secetosi in care precipitatiile se injumatatesc. Studiul secetelor din tara noastra, mai frecvente in SE tarii, ca si neregularitatea ploilor au indicat ca necesare irigatiile, care s-au extins indeosebi in Campia Romana si Dobrogea (v. pag. 64).

Vanturile, determinate de circulatia generala a aerului deasupra Europei si de schimbarile centrilor barici, poarta denumiri intrate in limbajul comun: vantul de vest, aducator de precipitatii, crivatul, care bate iarna de la est sau nord-est, uneori de la nord, geros si uscat, austrul, o componenta mediteraneana, cald si uscat vara, ploios iarna. Mai sunt si vanturi locale ca: Vantul mare (in Depresiunea Fagarasului), brizele marine etc.

Regionarea climatica. Pe teritoriul Romaniei se diferentiaza trei etaje de clima: unul montan, racoros (2-6°C), cu precipitatii abundente (700-1 200 mm) si vanturi puternice: unul de dealuri, mai cald (6-10°C media anuala) .si precipitatii mai reduse, dar suficiente pentru vegetatia forestiera (500-700 mm); unul de campie, care cuprinde si zona dealurilor mici, cu medii termice ridicate (10-11°C in Campia Romana si Dobrogea), dar cu precipitatii reduse si secete frecvente.

Pe fondul climatului temperat-continental, pe teritoriul tarii se propaga o serie de influente climatice exterioare, generate de masele de aer in miscare, barate de o parte sau de alta a Carpatilor. Astfel, s-au putut diferentia mai multe nuante ale climatului cu influente: I. oceanice, atenuate, in partea de NV si in partea centrala a tarii, cu un climat umed si moderat termic; II submediteraneene, in SV tarii, cu ploi de toamna si ierni blande; III. de tranzitie de la influente oceanice si submediteraneene la cele de ariditate, in partea central-sudica, cu precipitatii ce scad cantitativ spre est si temperaturi mai ridicate iarna; IV. cu influente de ariditate (influente est-europene), in Baragan si Podisul Moldovei, de continentalism accentuat, cu ierni foarte reci, veri fierbinti, cu secete frecvente; V. cu influente baltice in NE tarii, cu precipitatii bogate, iama cu temperaturi foarte scazute; VI. cu influente pontice, in lungul litoralului, cu ierni blande si veri calde; circulatia locala a maselor de aer sub forma , brizelor provoaca in perioada calda a anului moderarea temperaturii si cresterea umezelii aerului pe o fasie de 25-30 km departare de tarm.

APELE



Dunarea. Pentru tara noastra, Dunarea constituie una dintre componentele esentiale ale naturii locurilor. Ea colecteaza aproape intreaga retea de ape curgatoare (in afara catorva mici rauri dobrogene). Afluentii ei principali formeaza un fel de aureola in jurul cununei Carpatilor, iar afluentii de ordinul al doilea au directii radiale, ferastruind prin vai transversale muntii, fapt deosebit de favorabil cailor de comunicatie interioare.

Dunarea este cel mai important fluviu international din Europa, pe care o strabate de la vest la est, din apropierea Rinului pana la Marea Neagra. la intrarea in tara noastra are un debit mediu de 5960 [] datorita in buna parte aportului afluentilor mari pe care ii aduna in zona de convergenta hidrografica din apropiere de Belgrad (Drava, Tisa, Sava, Morava) care-i dubleaza debitul. Pe teritoriul tarii noastre, Dunarea parcurge 1 075 km si aduna o mare cantitate de ape, astfel ca la Patlageanca , inainte ca fluviul sa se desparta in bratele ce alcatuiesc, delta si sa-si rasfire apele pe numeroase garle, debitul mediu ajunge la 6 470 m3/s, egal cu cel al Volgai.

Pe teritoriul romanesc, Dunarea cuprinde patru sectoare cu caractere diferite. Defileul dintre Bazias si Orsova, odinioara cu mari dificultati in calea navigatiei (stanci in albie, curenti in vartej) a fost pus in valoare prin crearea marelui baraj de la Portile de Fier, unul dintre cele mai mari sisteme hidroenergetice si de navigatie (cu duble ecluze) din Europa. Sectorul Portile de Fier Calarasi, unde fluviul curge intr-o singura albie (doar cateva mari ostroave), Dispune de adancimi ce asigura un pescaj minim de 2 m (la ape mici). ,Sectorul Calarasi-Braila se caracterizeaza prin despartirea fluviului in doua brate ce inchid in interior doua incinte, pe vremuri cu mlastini, lacuri si paduri, in prezent indiguite, drenate si cultivate agricol. In aval de Braila este Dunarea maritima, cu adancimi mai mari, ceea ce asigura circulatia navelor maritime (peste 7 m pescaj). Navigatia in sectorul Deltei se face cu deosebire la varsarea in mare formand «bara» de la Sulina.

Raurile interioare. Dupa bazinele colectoare si locul de varsare, raurile interioare se impart in urmatoarele grupe:



1. Grupa de vest, avand colector Tisa, cuprinde Viseul si lza, principalele rauri ale Maramuresului, Somesul, cea mai mare apa a Transilvaniei de nord, care se alimenteaza atat din Carpatii Orientali prin Somesul Mare, cat si din Muntii Apuseni prin Somesul Mic unite la Dej; cand ajunge in campie, pe la Satu Mare, are un debit bogat care-i fixeaza locul al IV-lea intre raurile marii. Din Muntii Apuseni spre granita de vest curg Barcaul si cele trei Crisuri: Crisul repede ce trece, prin Oradea, Crisul Negru care dreneaza Depresiunea Beiusului si Crisul Alb ce strabate zona miniera de la Brad si apoi Depresiunea Zarandului. Ca volum de ape purtate sunt cam egale. Cel mai mare rau al Transilvaniei este insa Muresul, care izvoraste din Carpatii Orientali, de unde primeste si doi afluenti principali (Tarnavele), dar se alimenteaza si din Muntii Apuseni prin Aries si Ampoi, iar din Carpatii Meridionali prin Sebes si Strei. Ultimul afluent al Tisei este Bega care trece prin Timisoara. Este canalizat si navigabil.

2. Grupa de sud cuprinde afluentii directi ai Dunarii. Raurile mai mari sunt: Timisul, principalul rau al Banatului, Barzava, Carasul, Nera, Cerna, care se varsa in Dunare in dreptul localitatii Orsova, Jiul, care strabate cele doua principale bazine carbonifere ale tarii (cel de huila de la Petrosani si cel de lignit de la Rovinari-Motru) si zona industriala a Craiovei. EI are doi afluenti mari Motrul si Gilortul. Oltul, cu un traseu complex, ferastruieste mai multe defilee in munti (Tusnad, Racos, Turnu Rosu, Cozia). In lungul sau se afla o salba de lacuri de acumulare si hidrocentrale de circa 1 000 MW forta instalata, iar cursul sau inferior urmeaza sa devina navigabil. Din Muntii Fagarasului, Argesul isi aduna principalii sai afluenti, reuniti in manunchi aproape de Pitesti, in amonte de care se insira un mare sistem de lacuri si hidrocentrale. A doua mare. confluenta este la sud de Bucuresti, unde primeste Neajlovul si Dambovita. Lucrarile ce se executa in aval de Bucuresti vor face navigabil cursul inferior al Dambovitei: Ialomita, cu izvoarele in muntii Bucegi, traverseaza Campia Romana de la vest la est, inclusiv partea mai secetoasa. Baraganul, unde apele ei sunt folosite la irigatii, scazand astfel ca debit spre varsare. Principalul sau afluent este Prahova.

3. Grupa estica cuprinde doua rauri principale: Siretul, cel mai mare ca debit mediu dintre raurile tarii (222 m3/s), si Prutul, care, desi mai lung, are ape mai putine. Siretul aduna toate apele de pe versantul estic a) Carpatilor Orientali (Suceava, Moldova, Bistrita, cel mai mare dintre afluenti, Trotusul, Buzaul). Prutul are afluenti mici si regim de scurgere foarte variabil, de unde necesitatea construirii lacului de acumulare de Ia Stanca, langa Stefanesti, pentru alimentari cu apa si regularizarea cursului.

4. Grupa raurilor dobrogene cuprinde rauri putine si scurte, cu debite scazute in cea mai mare parte a anului. Mai importante sunt Telita, Taita si Casimcea, care se varsa in lacurile din lungul tarmului Marii Negre. In vestul Dobrogei sunt unele rauri mici care se varsa in Dunare.

Intrucat apele raurilor au in majoritatea cazurilor provenienta pluviala (in foarte mica masura nivala sau subterana), acestea se caracterizeaza prin mari variatii de debit, consecinta a continentalismului climatic. La mari ploi torentiale, unele rauri au produs inundatii ca cele ale Somesului inregistrate in 1970 si 1975 sau cele ale Siretului din 1991. Indiguirile facute inlatura in mare parte acest pericol, protejand terenurile din vecinatate.

Lacurile. Acestea ocupa doar o suprafata de 1,1% din teritoriul tarii, dar au o importanta multipla, nu numai turistica (balneara), ci si piscicola. Cele mai mari lacuri sunt la tarmul marii, fie lagune ca Razim (415 km2), Golovita, Zmeica, Sinoie, iar mai la sud Siutghiol, cu apa dulce, fie limanuri maritime ca Techirghiol,. cu apa sarata si namoluri curative, ori Mangalia. Sunt si limanuri fluviatile de felul lacurilor Mostistea, Oltina s.a., la Dunare, sau Snagov si Caldarusani, la nord de Bucuresti, amenajate pentru agrement si sporturi nautice.

Din categoria lacurilor construite de om, traditionale sunt iazurile (ex. lacul Herastrau din nordul Bucurestiului), mai numeroase in Campia Moldovei (mai mare este iazul Dracsani din judetul Botosani) si in Campia Transilvaniei (lacul Geaca). S-au construit numeroase lacuri de acumulare de interes energetic, dar si pentru alimentari cu apa, regularizarea debitelor etc. Mai mari sunt izvorul Muntelui pe Bistrita (33 km2), Vidra pe Lotru, Vidraru, pe Arges, apoi altele pe Olt, pe Sebes, pe Siret etc. (v. harta de la p. 43).

Pe muntii inalti (Fagaras, Parang, Retezat, Rodna) sunt numeroase Jacuri glaciare, formate in excavatiile sapate de fostii ghetari cuaternari. In genere, acestea au dimensiuni mici, dar constituie elemente de atractie turistica. Unele au insa adancimi pana la 15-20 m (Podragul Mare si Balea in Fagaras, Galcescu in Parang, Bucura si Zanoaga in Retezat). Ca unicate, mentionam Lacul Sf. Ana, situat intr-un crater vulcanic langa Baile Tusnad, sau Lacul Rosu, format prin surparea in 1837, a unui pinten de munte, care a barat Valea 'Bicazului, mai sus de chei. In Baragan, datorita verilor calde si secetoase, se formeaza lacuri sarate, unele folosite balnear (Lacul Amara, Lacul Sarat).

Apele subterane. Acestea se impart in ape freatice, de mica adancime, influentate in mare masura de precipitatii, si ape de adancime, considerate captive, provenind prin infiltrari de foarte lunga durata din apele de suprafata, reimprospatarea lor facandu-se in cicluri seculare sau chiar geologice.

Apele freatice sunt, la munte, lipsite de continuitate si uneori mineralizate, fie prin gaze (de exemplu, borvizurile din estul Transilvaniei), fie prin saruri (folosite terapeutic). In calcare exista arii de discontinuitate sau dimpotriva de . mari acumulari, ca in partea centrala a Muntilor Apuseni sau in Banat. La limita Subcarpatilor cu muntii, sunt adesea intens saraturate. Sub depozitele loessoide sau aluvionare din campie apele se localizeaza, de asemenea, la adancimi relativ mari. In zonele bantuite de secete, cum este Baraganul, datorita evaporatiei intense de vara, ele antreneaza, in miscarea lor ascensionala, sarurile din stratele sedimentare, creand saraturi (cu acumulari de valoare balneara in unele locuri).

Apele de adancime se intalnesc numai in zonele extracarpatice si au adesea caracter ascensional sau artezian. In vestul tarii, cele din lungul faliilor din fundamentul marginal carpatic sunt termale, avand si unele saruri in continut (de pilda ape bicarbonatate-sulfurate la Baile Felix, 1 Mai, Tinca, Moneasa). La Oradea si imprejurimile ei sunt ape termale de adancime, bogate ca debite, folosite nu numai pentru bai, ci la termoficarea unor cartiere, la incalzirea serelor . sau ca apa industriala: Apele termale continua si mai la sud, pe toata bordura Campiei de Vest, pana la Arad si Timisoara, iar la nord, pana la Satu Mare. Se pune problema folosirii lor in scopuri, energetice.

Marea Neagra. Avandu-si originea in vechea rnare sarmatica, mult mai intinsa, Marea Neagra are o suprafata
Cauta