Referate romana
          I.L.Caragiale - viata si opera Nivel: liceu


Preview referat
Ion Luca Caragiale a vazut lumina zilei in anul 1852. Fiind un om plin de umor s-a autocaracterizat ca "un grec pacatos: , "un copil neastamparat, samanta de idriot, vesnic doritor de alte orizonturi" , marele dramaturg isi dezvaluie cu sinceritate originea.

Caragiale a mai avut inca doi frati pe nume Costache si Iorgu. Cei trei baieti ai familiei se dedica teatrului, descoperind secretele acestei arte ca actori, organizatori ca trupe teatrale si ca dramaturgi. Luca, cel mai mare dintre fratii Caragiale, se desprinde de mirajul scenei si devine secretarul mosiei Margineni, pe langa Ploiesti, intemeind impreuna cu Elena Caraboa o familie, unde se vor naste cei doi copii: Ion si Elena. Ion Luca urmeaza scoala din Ploiesti, asa cum singur marturiseste: "... mi-am facut instructiunea cu slova popeasca si am tras clopotele cu dragoste..." Ion este inscris la Scoala Domneasca, pastrand in memorie figurile dascalilor sai, pe care ii va imortaliza in opera sa viitoare.

In 1868, Ion Luca se duce in Bucuresti pentru a urma cursul de declamatie a unchiului sau, Costache Caragiale si cu acest prilej il intalneste si pe Mihai Eminescu, aflat in acea vreme in preajma lui Mihai Pascali.

Se reintoarce in Ploiesti, doi ani mai tarziu, unde se angajeaza copist la tribunal, de unde retine numeroase informatii care devin surse de inspiratie pentru opera sa artistica. Participa la Revolutia din Ploiesti, condusa de Candiano Popescu.

Revanit in Bucuresti, Ion Luca va practica mai multe meserii, intre care publicistica ii consuma multa energie. Activitatea de la redactia ziarului conservator "Timpul", alaturi de Mihai Eminescu si Ioan Slavici il impune pe Caragiale, la cei 26 de ani ai sai, drept un maestru al lecturii "care invatase putine, dar pentru toate isi avea mintea deschisa si pe toate era in stare sa le inteleaga in putine vorbe... "(Ioan Slavici - Amintiri). Avand ca principiu fundamental de viata maxima "A fi bun inseamna a fi prost", Caragiale declara prietenilor sai ca "el, prostul este stapanul Universului".

In acelasi timp, Caragiale isi prezinta opera dramatica pe scena Teatrului National din Bucuresti. O noapte furtunoasa este jucata in stagiunea din ianuarie 1879 si in ciuda certurilor cu Ion Ghica, directorul teatrului, comedia va fi repede inclusa in repertoriul altor teatre si grupe teatrale din tara. Abandonand activitatea gazetareasca, IL Caragiale va fi pentru scurt timp revizor scolar in judete din Moldova si Muntenia, prilej de a constata adevarata conditie a dascalilor din Romania: "O fi amara orice paine castigata cu necaz, dar greu se poate gasi una mai putin dulce decat a dascalului de la noi, unde familia nu da nici un ajutor scolii ; unde lumea crede ca este un aparat fabulos, care poate turna prin procedeu mecanic toata stiinta omenirii in capul oricarui copil".

In anul 1884, beneficiind de aprecierea reginei Elisabeta (Madame Carol- cum o numesc eroii schitelor sale), I se joaca cu mult succes O scrisoare pierduta. Aceasta recunoastere oficiala a valorii artistice a dramaturgiei sale este urmata de o violenta contestare, carea culminat cu etichetarea personajelor din D-ale carnavalului drept imorale. Reuseste sa ofere publicului un volum de Teatru, iar in 1890 sa prezinte o drama pe scena Teatrului National, Napasta. Anul 1892 descopera cititorilor o alta imagine a scriitorului si anume cea de nuvelist. Iluzia obtinerii unor venituri deosebite il determina pe Caragiale sa se aventureze in diverse intreprinderi, care nu-i aduc nici un profit material real. Esecul initiativelor negustoresti si contestarea literara vehementa ii intaresc scriitorului convingerea cu privire la imposibilitattea adptarii sale in societatea romaneasca. Procesul intentat de opozantii(lipsiti de scrupule morale) il determina sa se stabileasca in Germania(Berlin).

O noapte furtunoasa(1879), Conu Leoida fata cu reactiunea(1880), O scrisoare pierduta(1884), D-ale carnavalului(1885) sunt titlurile operei comediografice care prezinta, in mod propiu, istoria politica a statului roman modern. Participante activ la principalele evenimente(Revolutia de la 1848, Lovitura de Palat de la 1866, Revolutia de la Ploiesti, Razboiul de Independenta),personajele comodiilor sunt, de fapt, niste marionete ale istoriei, fara angajare morala si responsabilitate civica pe fond, mimand adeziunea sincera la un cod de principii eroice si patriotice, a caror esenta nu o inteleg, deoarece "... a nu gandi nimic, a nu voi nimic in afara de chiverniseala personala si a nu te da in laturi de la nimic ca sa ajungi, iata maxima cea mai inalta a vietii noastre publice" .

In afara comediilor, opera lui IL Caragiale cuprinde povestiri feerice si parabole orientale(Kir ianulea, Abu Hasan, Calul dracului) si nuvele realist psihologice. Kir Ianulea, preluand un motiv literal de circulatie universala, evoca peripetiile lui Aghiuta in lumea Bucurestiului de inceput de secol al XIX-lea, in compania frumoasei, dar nazuroasei Acrivita, fata lui Hagi Canuta. Trimis printre pamanteni de catre Dardarot pentru a descoperi secretul femeii ce-si chinuie barbatul, incat acesta prefera muncile iadului decat compania ei in rai, Aghiuta se transforma intr-un negustor onorabil, ce se integreaza societatii inalte bucurestene. Nazurile si pretentiile femeii il ruineaza pe Kir Ianulea, care fuge de acasa pentru a scapa de creditorii sai si sae intoarce pocait in iad, de frica nevestei ce-l urmareste peste tot, in lume. Acrivita este astfel prototipul femeii care depaseste iadul insusi in prefacatorie si rautate.

In vreme de razboi(1898) este o nuvela realista, de investigatie psihologica, ce evoca in cele trei capitole ale sale, alienarea mentala a hangiului Stavrache, declansata de comportamentul contradictoriu al fratelui sau, popa Iancu. Fratele lui Stavrache este preot si capetenie de talhari, adunand o avere pe care este obligat sa o paraseasca, lasand-o in grija fratelui mai mare. Aceasta avere ilicita naste o spaima obsesiva in sufletul hangiului, mintea sa transformand fantasmele in fapte reale. Actiunea nuvelei se desfasoara intr-un han - carciuma, la marginea satului Podeni, intr-un mediu extern lumii taranesti. Stavrache si popa Iancu apartin padurii imbogatitilor rapid, pe cai ilegale. Lipsa apartenentei la o lume cu radacini solide infipte in credinta crestina, cu traditii folclorice, se manifesta printr-o profunda solitudine ce favorizeaza devierea psihica a eroului principal. Avaritia carciumarului Stavrache si "eroicitatea" lui Iancu Georgescu se dovedesc pagubitoare pentru cei doi frati, esecul lor esential fiind sugerata de fraza finala rostita de preotul-soldat: "N-am noroc!"

Astfel, IL Caragiale evoca in momentele si schitele sale o lume condamnata la inconsistenta. Umorul si rasul ascund o tritete lucida a autorului, solidar cu societatea in mijlocul careia i-a dezvaluit cu realism defectele. De astfel, autorul singur marturiseste : "Eu nu scriu decat in viata noastra, caci alta nu cunosc si nu ma intereseaza".
Cauta