Referate romana
          Eminescu si etica lui Schopenhauer Nivel: liceu


Preview referat
Apropierea dintre Eminescu si Schopenhauer s-a facut de atatea ori incat ea poate fi considerata astazi ca un adevar curent al istoriei literare. Analogia dintre pesimismul poetului nostru si al filosofului german a fost in numeroase randuri pusa in lumina, in timp ce acele apropieri care ne dau dreptul a vedea in textele lui Schopenhauer nu numai izvorul unei indrumari generale pentru conceptia eminesciana, dar si locul unde se gasesc de data aceasta cateva dintre izvoarele literare precise si al unora dintre temele particulare ale poeziei eminesciene au scapat totdeauna cercetatorilor.
Sa spunem insa mai intai ca daca de atatea ori s-a vorbit despre inrudirea de ganduri a poetului nostru cu marele filosof al pesimismului, uneori s-a incercat a se arata ce ii desparte si cat de radicala este divergenta lor, desigur pentru motivul invaluit, dar transparent, ca negatia pesimista a vietii ar alcatui o pata a caracterului de sub acuzatia careia poetul nostru ar fi mai bine scos.
In aceasta privinta d-l Gherasim, autorul unui studiu despre " Influenta lui Schopenhauer asupra lui Eminescu", scrie: "Multi l-au vazut numai zdrobind, din intamplare numai putini l-au aflat si cladind. Glasul celor putini a fost prea slab pentru ca sa poata intrece strigatul celor multi: iata cum s-a format legenda despre Eminescu ca pesimist, numai ca pesimist, chiar ca pesimist schopenhauerian . "


Sentimentul de viata care prin pozia lui Eminescu a descarcat in literatura noastra un fior liric neegalat isi gasea in filosofia lui Schopenhauer justificarea teoretica, si poetul trebuia sa ramana legat de filosoful cu ajutorul caruia el putea sa se orienteze mai bine in tainele turburatoare ale simtirii.
Schopenhauer a fost un maestru pentru Eminescu si in alte feluri. Prin el i s-a deschis poetului nostru drumul catre intelepciune si literatura indica. Imprejurarea a fost recunoscuta si alta data. Iata de ce, ori de cate ori nu se pot stabili apropieri precise, contaste pe care le-am putea gasi deopotriva in poeziile lui Eminescu si in paginile Rig-Vedei sau ale Mahabharatei, influentele indice raman problematice, ele putand fi schopenhaueriene.

De atunci si pana astazi colonii de lumi pierdute
Vin din sure vai de chaos pe carari necunoscute
Si in roiuri luminoase izvorand din infinit
Sunt atrase in viata de un dor nemarginit, ( Scrisoarea I )
Imnul creatiei din Rig-Veda este cu toate acestea unul din izvoarele lui Eminescu. El cuprinde in adevar evocarea inceputurilor obscure ale lumii cand fiinta nu se diferentiase din nefiinta si el i-a servit ca model lui Eminescu cel putin in unele din versurile cosmologice ale Scrisoarei I.
"Vointa de a trai " devine asadar, in poezia lui Eminescu "dorul nemarginit " si astfel notiunea metafizica gaseste la poetul nostru, pentru a se traduce, acel cuvant care in romaneste poate trezi un ecou prelung si bogat, "dorul" poeziei populare si al propriei lirice erotice care in parafrazarea "farmecului dureros " revine de atatea ori sub pana sa.

"Vointa de a trai ", ne spune Schopenhauer, se manifesta intr-un prezent etern. Prezentul este forma vietii . Trecutul si viitorul sunt tot atatea inselaciuni;ele n-au o realitate esentiala caci ele apartin lumii iluzorii a fenomenelor, acelei lumi iluzorii a fenomenelor, acelei lumi pe care o construim dupa categoria cu totul subiectiva a cauzalitatii. "Mai inainte de toate - scrie Schopenhauer - trebuie sa ne convingem ca forma fenomenului vointei, astfel spus, forma vietii sau a realitatii nu este decat prezentul si nu viitorul si trecutul;acestea nu exista decat in abstractiunea noastra prin inlantuirea cunostintei supusa principiului ratiunii. Nici un om n-a trait in trecut si nimeni nu va trai in viitor ;numai prezentul este forma proprie oricarei vieti, o proprietate asigurata pe care nimic nu i-o poate smulge. "
Cauta