Referate romana
          Ion Creanga Nivel: liceu


CREANGA, Ion (1 martie 1837, Humulesti, judetul Neamt - 31 decembrie 1889, Iasi)
scriitor, mare clasic al literaturii romane

Fiul mai mare al lui Stefan a Petrei Ciubotarul si al Smarandei, fiica lui David Creanga din Pipirig. Cea dintai ivatatura a primit-o de la dascalul Vasile a Ilioaei, în chilia anume ridicata de catre humulesteni.

La indemnul lui David Creanga din Pipirig, isi continua invatatura, dar pentru putin timp, la scoala din Brosteni, de sub conducerea lui Neculai Nanu, infiintata de marele logofat Alecu Bals.
Dupa avarierea "cocioabei de pe malul stang al Bistritei" (casa Irinucai), revine la Humulesti, face carte cu dascalul Simion Fosa din Tutuieni, de la biserica "Adormirea" din Tg. Neamt, apoi la Scoala Domneasca din Tg. Neamt, dupa 1 iunie 1853, cu profesorul Isaia Teodorescu, zis Popa Duhu, "cuget neobisnuit de indraznet pentru vremea lui si pentru functia lui sociala".

Urmeaza in 1854 Scoala de Catiheti din Falticeni, iar de la 1 septembrie 1855, la Seminarul Central de la Socola, fiind recomandat de catre "catihetul Conta", prin adresa din 9 iulie 1855. Bine pregatit, in urma examinarii la care a fost supus, este primit direct in clasa a doua. A facut limba elina cu profesorul Neofit Scriban (militant pentru luminarea poporului, arhimandrit, închis la [2]Manastirea Neamt de catre mitropolitul Veniamin, pentru ca se gasisera la el operele lui Voltaire). Stiintele filosofice si istoria universala le-a facut cu dr. Ioan Alinescu, iar limba latina cu profesorul D. Stoica.

Exponenti ai iluminismului francez, fratii Neofit, Teoctist si Filaret Scriban, prin opera scrisa si traducerile facute din limba franceza, au fost propavaduitorii ideilor progresiste, unioniste.

Din cauza dificultatilor familiale e nevoit sa urmeze numai cursul inferior al Seminarului Central de la Socola. La sfarsitul lunii iulie 1858, tatal, Stefan a Petrei Ciubotarul, moare lasând o casa plina de greutati. La 23 august 1859, se casatoreste cu Ileana, fiica preotului I. Grigoriu de la Biserica "Patruzeci de Sfinti". Slujeste ca dascal si isi capata hirotonia la 26 decembrie 1859.

În 1861 figureaza printre cei 14 studenti inscrisi la Facultatea de Teologie din Iasi, abia înfiintata in 1860. În anul scolar 1862-1863 nu mai apare în scriptele facultatii, care de altfel se si desfiinteaza curand. Din ianuarie 1864 urmeaza, cu scopul de a intra in invatamant, Scoala Preparandala, prima scoala de invatatori din Moldova. Dupa primul an de studii, la examenul sustinut in 19 iunie 1864, s-a remarcat prin obtinerea unor rezultate deosebite la toate disciplinele. La 29 iunie 1864, la solemnitatea distribuirii premiilor, care a avut loc la Palatul Administrativ, Titu Maiorescu îi înmâneaza premiul I. Un an mai tarziu, la examenul general la care a fost supus în 10 iunie 1865, a primit la toate obiectele nota "eminenta" (religie, pedagogie, gramatica româna, aritmetica, cosmografie, fizica, caligrafie, muzica vocala, aptitudine pedagogica si purtare).

Activitatea didactica, Ion Creanga si-a inceput-o inca din mai 1864, cand se afla in primul an de studii la Scoala Preparandala "Vasile Lupu". In anul urmator, Al. I. Cuza semneaza decretul 1501 din 5 noiembrie, de numire provizorie a institutorului Ion Creanga la clasa întâia, sectiunea II de la Scoala Primara "Trei Ierarhi". Scoate, în 1868, abecedarul Metoda noua de scriere si cetire, împreuna cu V. Receanu, Gh. Ienachescu, C. Grigorescu, pe care îl îmbunatateste cu includerea în editia a V-a (Iasi, 1876) a povestirii Ursul pacalit de vulpe. Manualul invatatorul copiilor a crescut în importanta prin introducerea povestilor Inul si camesa, Poveste si [5]Pacala. Ignorarea canoanelor religioase, ca si criticarea ierarhiei bisericesti, i-a atras destituirea din functia de diacon, iar ulterior, când la conducerea ministerului se afla Cristian Tell, a fost scos si din invatamant.

Pentru a-si mentine existenta, a fost nevoit sa-si deschida un debit de tutun, iar dupa divortul pronuntat de catre Tribunalul Iasi, cumpara "bojdeuca" din Ticau, unde se muta împreuna cu Tinca Vartic, buna cunoscatoare de povesti. Este reincadrat in invatamant odata cu venirea lui Titu Maiorescu la conducerea ministerului, în 1874. Un an mai târziu îl cunoaste pe M. Eminescu, pe atunci revizor scolar, care, intuindu-i geniul creator, il indeamna sa-si transcrie bogatul repertoriu oral. Înrâurirea lui Eminescu ramâne astfel hotaratoare pentru destinul sau scriitoricesc.

Prezent la "Junimea", citeste Soacra cu trei nurori, publicata în Convorbiri literare (octombrie 1875).
Celelalte scrieri (aparute în Convorbiri literare):

* Capra cu trei iezi - decembrie 1875
* Punguta cu doi bani - ianuarie 1876
* Danila Prepeleac - martie 1876
* Povestea porcului - iunie 1876
* Mos Nechifor Cotcariul - ianuarie 1877
* Povestea lui Stan Patitul - aprilie 1877
* Povestea lui Harap Alb - august 1877
* Fata babei si fata mosneagului - septembrie 1877
* Ivan Turbinca - aprilie 1878
* Povestea unui om lenes - octombrie 1878

Dupa trei ani sunt publicate primele doua parti din Amintiri din copilarie (ianuarie, aprilie) si Popa Duhu (noiembrie). Partea a treia a Amintirilor... este publicata în martie 1882, pentru ca un an mai târziu sa apara Cinci pâni.

Album macedo-roman din 1880 publica Mos Ion Roata, iar in Almanahul Societatii Academice Social-Literare "România Juna" din Viena, în 1883, apare povestirea Ion Roata si Voda Cuza, reprodusa în Convorbiri literare din iunie acelasi an.

Ultima parte a Amintirilor... apare integral în al doilea volum al editiei de la Iasi (1892), iar Fat Frumos, fiul iepei in Convorbiri literare din martie 1898. Evolutia operei este strans legata de raporturile literare avute de povestitor, nu numai cu "Junimea", dar si cu M. Eminescu si Titu Maiorescu.

Plecarea lui Eminescu la Bucuresti, la Timpul, boala care i se accentueaza, ii umbresc ultima perioada a vietii. Este vazut, insa rar, la cenaclul lui N. Beldiceanu si colaboreaza sporadic la Contemporanul. În 1887 renunta la invatamânt si solicita pensionarea. La cateva luni de la moartea (la 15 iunie 1889) lui Eminescu, în 1889, in noaptea de Anul Nou, se stinge la Iasi, fiind inmormantat în cimitirul "Eternitatea".

Recuperarea manuscriselor, studierea lor si a insemnarilor facute pe diverse carti, se datoreaza, la sfarsitul secolului al XIX-lea, lui G.T. Kirileanu, "cel mai important editor stiintific al operei marelui povestitor" (Perpessicius).

Trasatura dominanta a artei, a creatiei sale, o constituie talentul narativ, povestirea definindu-se preponderent epic, iar tipologia, etic. Umorul operei izvoraste din viata si o exprima plenar. Prin opera sa, se înscrie în randul marilor scriitori ai lumii. Dimensiunea universala este unanim pusa în valoare de J. Boutiere, Angelo de Gubernatis, Mitte Kremnitz, G. Weigand, Constancia Mayzlowna, Lucy Byng, Agnesina Silvestri-Giorgi, Luigi Salvini ca si de alti cercetatori, iar la noi de catre G. Calinescu, Zoe Dumitrescu-Busulenga, Valeriu Cristea.

Fiul mai mare al lui Stefan a Petrei Ciubotarul si al Smarandei, fiica lui David Creanga din Pipirig. Cea dintâi învatatura a primit-o de la dascalul Vasile a Ilioaei, în chilia anume ridicata de catre humulesteni.

La indemnul lui David Creanga din Pipirig, isi continua invatatura, dar pentru putin timp, la scoala din Brosteni, de sub conducerea lui Neculai Nanu, infiintata de marele logofat Alecu Bals. Dupa avarierea "cocioabei de pe malul stâng al Bistritei" (casa Irinucai), revine la Humulesti, face carte cu dascalul Simion Fosa din Tutuieni, de la biserica "Adormirea" din Tg. Neamt, apoi la Scoala Domneasca din Tg. Neamt, dupa 1 iunie 1853, cu profesorul Isaia Teodorescu, zis Popa Duhu, "cuget neobisnuit de indraznet pentru vremea lui si pentru functia lui sociala".

Urmeaza în 1854 Scoala de Catiheti din Falticeni, iar de la 1 septembrie 1855, la Seminarul Central de la Socola, fiind recomandat de catre "catihetul Conta", prin adresa din 9 iulie 1855. Bine pregatit, in urma examinarii la care a fost supus, este primit direct in clasa a doua. A facut limba elina cu profesorul Neofit Scriban (militant pentru luminarea poporului, arhimandrit, inchis la [8]Manastirea Neamt de catre mitropolitul Veniamin, pentru ca se gasisera la el operele lui Voltaire). Stiintele filosofice si istoria universala le-a facut cu dr. Ioan Alinescu, iar limba latina cu profesorul D. Stoica.

Exponenti ai iluminismului francez, fratii Neofit, Teoctist si Filaret Scriban, prin opera scrisa si traducerile facute din limba franceza, au fost propavaduitorii ideilor progresiste, unioniste.

Din cauza dificultatilor familiale e nevoit sa urmeze numai cursul inferior al Seminarului Central de la Socola. La sfarsitul lunii iulie 1858, tatal, Stefan a Petrei Ciubotarul, moare lasând o casa plina de greutati. La 23 august 1859, se casatoreste cu Ileana, fiica preotului I. Grigoriu de la Biserica "Patruzeci de Sfinti". Slujeste ca dascal si isi capata hirotonia la 26 decembrie 1859.

In 1861 figureaza printre cei 14 studenti înscrisi la Facultatea de Teologie din Iasi, abia înfiintata în 1860. În anul scolar 1862-1863 nu mai apare în scriptele facultatii, care de altfel se si desfiinteaza curând. Din ianuarie 1864 urmeaza, cu scopul de a intra în învatamânt, Scoala Preparandala, prima scoala de învatatori din Moldova. Dupa primul an de studii, la examenul sustinut în 19 iunie 1864, s-a remarcat prin obtinerea unor rezultate deosebite la toate disciplinele. La 29 iunie 1864, la solemnitatea distribuirii premiilor, care a avut loc la Palatul Administrativ, Titu Maiorescu îi înmâneaza premiul I. Un an mai târziu, la examenul general la care a fost supus în 10 iunie 1865, a primit la toate obiectele nota "eminenta" (religie, pedagogie, gramatica româna, aritmetica, cosmografie, fizica, caligrafie, muzica vocala, aptitudine pedagogica si purtare).

Activitatea didactica, Ion Creanga si-a inceput-o inca din mai 1864, când se afla în primul an de studii la Scoala Preparandala "Vasile Lupu". În anul urmator, Al. I. Cuza semneaza decretul 1501 din 5 noiembrie, de numire provizorie a institutorului Ion Creanga la clasa întâia, sectiunea II de la Scoala Primara "Trei Ierarhi". Scoate, în 1868, abecedarul Metoda noua de scriere si cetire, împreuna cu V. Receanu, Gh. Ienachescu, C. Grigorescu, pe care îl îmbunatateste cu includerea în editia a V-a (Iasi, 1876) a povestirii Ursul pacalit de vulpe. Manualul Învatatorul copiilor a crescut în importanta prin introducerea povestilor Inul si camesa, Poveste si Pacala. Ignorarea canoanelor religioase, ca si criticarea ierarhiei bisericesti, i-a atras destituirea din functia de diacon, iar ulterior, când la conducerea ministerului se afla Cristian Tell, a fost scos si din învatamânt.

Pentru a-si mentine existenta, a fost nevoit sa-si deschida un debit de tutun, iar dupa divortul pronuntat de catre Tribunalul Iasi, cumpara "bojdeuca" din Ticau, unde se muta impreuna cu Tinca Vartic, buna cunoscatoare de povesti. Este reîncadrat in invatamânt odata cu venirea lui Titu Maiorescu la conducerea ministerului, în 1874. Un an mai târziu îl cunoaste pe M. Eminescu, pe atunci revizor scolar, care, intuindu-i geniul creator, il indeamna sa-si transcrie bogatul repertoriu oral. Inraurirea lui Eminescu ramane astfel hotaratoare pentru destinul sau scriitoricesc.

Prezent la "Junimea", citeste Soacra cu trei nurori, publicata în Convorbiri literare (octombrie 1875).
Celelalte scrieri (aparute în Convorbiri literare):

* Capra cu trei iezi - decembrie 1875
* Punguta cu doi bani - ianuarie 1876
* Danila Prepeleac - martie 1876
* Povestea porcului - iunie 1876
* Mos Nechifor Cotcariul - ianuarie 1877
* Povestea lui Stan Patitul - aprilie 1877
* Povestea lui Harap Alb - august 1877
* Fata babei si fata mosneagului - septembrie 1877
* Ivan Turbinca - aprilie 1878
* Povestea unui om lenes - octombrie 1878

Dupa trei ani sunt publicate primele doua parti din Amintiri din copilarie (ianuarie, aprilie) si Popa Duhu (noiembrie). Partea a treia a Amintirilor... este publicata în martie 1882, pentru ca un an mai târziu sa apara Cinci pâni.

Album macedo-roman din 1880 publica Mos Ion Roata, iar in Almanahul Societatii Academice Social-Literare "România Juna" din Viena, in 1883, apare povestirea Ion Roata si Voda Cuza, reprodusa in Convorbiri literare din iunie acelasi an.

Ultima parte a Amintirilor... apare integral in al doilea volum al editiei de la Iasi (1892), iar Fat Frumos, fiul iepei în Convorbiri literare din martie 1898. Evolutia operei este strans legata de raporturile literare avute de povestitor, nu numai cu "Junimea", dar si cu M. Eminescu si Titu Maiorescu.

Plecarea lui Eminescu la Bucuresti, la Timpul, boala care i se accentueaza, ii umbresc ultima perioada a vietii. Este vazut, însa rar, la cenaclul lui N. Beldiceanu si colaboreaza sporadic la Contemporanul. In 1887 renunta la învatamânt si solicita pensionarea. La cateva luni de la moartea (la 15 iunie 1889) lui Eminescu, în 1889, în noaptea de Anul Nou, se stinge la Iasi, fiind inmormantat în cimitirul "Eternitatea".

Recuperarea manuscriselor, studierea lor si a insemnarilor facute pe diverse carti, se datoreaza, la sfârsitul secolului al XIX-lea, lui G.T. Kirileanu, "cel mai important editor stiintific al operei marelui povestitor" (Perpessicius).

Trasatura dominanta a artei, a creatiei sale, o constituie talentul narativ, povestirea definindu-se preponderent epic, iar tipologia, etic. Umorul operei izvoraste din viata si o exprima plenar. Prin opera sa, se înscrie în rândul marilor scriitori ai lumii. Dimensiunea universala este unanim pusa în valoare de J. Boutiere, Angelo de Gubernatis, Mitte Kremnitz, G. Weigand, Constancia Mayzlowna, Lucy Byng, Agnesina Silvestri-Giorgi, Luigi Salvini ca si de alti cercetatori, iar la noi de catre G. Calinescu, Zoe Dumitrescu-Busulenga, Valeriu Cristea.
Cauta