Referate romana
          Morometii - M.Preda Nivel: liceu


Preview referat
Debutul extraordinar al lui Marin Preda ("Intalnirea din pamanturi" -1948) nu l-a impus, pe cat era de asteptat, ca prozator, poate si din prejudecata ca un volum de nuvele nu poate consacra un mare scriitor. Abia aparitia "Morometilor" (vol. I 1955) a atras atentia asupra dimensiunii talentului sau si a noutatilor pe care o reprezenta formula sa epica. Romanul a fost intampinat favorabil si nici mai tarziu interesul criticii nu a scazut. S-a pronuntat destul de repede cuvantul "capodopera" si de aici inainte toate scrierile prozatorului au avut de infruntat comparatia cu acest model. Cand in 1967, dupa o lunga gestatie, apare volumul al II-lea, critica nu mai arata acelasi entuziasm. Se aud glasuri care cearta pe autor pentru ideea de a continua o carte intrata deja in constiinta publicului. Indignarea nu este prin nimic justificata, "Morometii" II este in unele aspecte mai dens, mai profund decat primul, insa puterea prejudecatii e mare. La acset punct si spiritele criticecare s-au obisnuit cu un stil si o tipologie accepta cu greu aceeasi tipologie vazuta dintr-un unghi diferit si tratata cu alta metoda epica. Cele 2 parti formeaza totusi o unitate, ele se sustin si se lumineaza reciproc, impunand o tipologie necunoscuta pana la Marin Preda in proza romaneasca. Intaiul volum este in intregime concentrat asupra unui singur personaj, intrega desfasurare epica este subordonata lui Ilie Moromete. Cartea este scrisa intr-un stil pe alocuri ironic, personajele au timp sa gandesasca si sa se exprime, gesturile lor sunt libere, existenta in orice caz nu-i terorizeaza. Spatiul este intins, viata nu-i tukburata de intamplari care sa precipite un ritm vechi, calm, de existenta.

..................................................................................................................

Desi cea mai importanta, istoria Morometilor nu acopera toata suprafata romanului. Alte istorii vin sa coloreze viata unui sat de campie in care oamenii, traind sub amenintarea unui timp capricios, continua imperturbabil sa se nasca, sa treaca prin intamplari vesele si triste, si in cele din urma sa moara, lasand locul altora. Lupta pentru existenta, si aici crancena ca peste tot, nu desfigureaza pe indivizi. Marin Preda inlatura din viziunea lui imagine omului inlantuit de instincte, iar cand, pentru o clipa, instinctele ies la suprafata textului, prozatorul aduce imediat alte elemente care lumneaza fata sufletului taranesc. Pilduitoare in acest sens este povestea cuplului Birica-Polina, asemanatoare in latura ei sociala cu cea a cuplului Ion-Ana din romanul lui Rebreanu. Preda reia, astfel, tema tanarului taran care se foloseste de fata unui ominstarit pentru a pune mana pe avere, insa schimband sensul strategiei si umanizand timpurile. Odata cu rapirea fetei rolul lui Birica se incheie. E pe cale de a se resemna fata de refuzul socrului de a-i da zestre Polinei, insa, intervine, neasteptat, tanara lui femeie care dovedeste o energie extraordinara. Polina nu-i ca Ana o victima intre avaritia tatalui si lacomia inumana a sotului. Devenind nevasta, in ea se trezesc energii nebanuite. Vazand modul hotarat in care conduce ostilitatile intre tata si sot, avem pentru o clipa impresia ca nevasta lui Birica face, structural, parte di familia Marei si a Victoriei Lipan, cealalta fata (barbateasca, intreprinzatoare) a tipologiei traditionale. Polina nu lupta insa decat pentru zestrea ei, si dupa ce isi duce barbatul pe miriste pentru a smulge cu forta graul ce i se cuvine si a da tatalui nedrept o lectie, se retrage cu discretie in umbra barbatului.

Demonstratia epica s-a facut, femeia de la sat, nu-i, in viziunea lui Preda, o simpla unealta in mainile barbatului, ambitios si posesiv, iar taranul tanar si sarac nu cauta cu obstinatie sa parvina calcand in picioare legea si sentimentul. Birica e sfios, asculta cu respect de parinti, iar pe Polina o iubeste cu o duiosie de liceean. Scena posesiunii pe pamantul reavan, sub lumina zilei, e simbolica. Nimic din violenta triviala a altor acuplari campenesti descrise de literatura. Barbatul, care peste putin timp, va pune mana in gatul socrului, este aici invadat de un mare sentiment, si gestul impreunarii simple, in linistea si complicitatea sesului, e de o religiozitate poetica.

Nu este in intentia lui Marin Preda de a studia feminitatea rurala in raport cu psihologia varstei, insa, indirect, din desfasurarea naratiunii, se poate deduce o schita de tipologie in acest sens. Polina e, intai, fata tanara pe care prejudecatile sociale o impiedica sa se insoteasca cu barbatul care ii place, si atunc, risca totul dand curs liber sentimentului. Criza erotica are o anumita complexitate, femeia de la tara, nu-i in orice caz, numai o sursa de pamant si copii, cum s-a afirmat. Pasiunile izbucnesc fioros, si pentru a se implini, au nevoie uneori de suporul unei mari tenacitati. Marioara Fantana (Morometii II) asteapta cu rabdare ani intregi barbatul pe care l-a ales si recurge la stratageme pentru a-l castiga.

Nevasta lui Botoghina reprezinta cazul femeii mature care isi apara copiii. Anghelina si Botoghina se luasera din dragoste si, cand barbatul hotaraste sa vanda o parte din pamant, pentru a-si ingriji sanatatea, femeia, pana atunci intelegatoare si blanda, devine crancena si calculata.

Cruzimea Anghelinei nu-i, totusi, existentiala, vorbele nemiloase tradeaza o iubire si o ingrijorare normae fata de soarta copiilor. Boala nu intra in prevederile familiei taranesti, iar cand ea apare e socotita un accident. Ruinarea materiala a familiei e o primejdie mai mare si, inainte de a intelege suferintele barbatului, Anghelina se gandeste la ce vor face copiii ei. Reaua ei luciditate arata un simt matern treaz. Cand, la urma, fatalitatea se intampla si pamantul e vandut, femeia revine la starea normala. Din recomandarea pe care i-o face lui Botoghina: "Vasile, sa nu mori pe acolo, Vasile!" se intelege firea ei adevarata. S-a observat si alta data ca femeile lui Preda poarta o lumina pe fata. Lumina nu se stinge nici in saracie si suferinta. Nevasta lui Tugurlan, care ingropase 12 copii, nu-si pierde semnul blandetii si al frumusetii morale: "Avea in privire si pe chip acea lumina ciudata pe care o da numai durerea necontenita, lumina care seamana cu bucuria, si care, de fapt, nu e departe de ea". Fiind la capitolul femei, sa nu scapam din vedere pe Guica, sora lui Moromete. Ea reprezinta tipul femeii sterile si rele, imbatranita intr-o ura marunta. Ea si-a facut un scop din a trage de limba pe cei care trec pe drum si a colporta vestile, indeosebi pe cele proaste. De o suspiciune tenebroasa, Guica adulmeca raul si prezice dezastrele. Pe Moromete il uraste pentru ca s-a insurat a doua oara, dintr-un motiv, va sa zica, absurd. Spararea ei este activa, si, nemaiputand inlatura ceea ce s-a savarsit, isi gaseste un scop din a-i atata pe copiii cei mari impotriva tatalui. La incitatia ei, Paraschiv, Achim si Nila pun la cale fuga la Bucuresti. Ea savureaza dinainte catastrofa, si, de o curiozitate patologica, viziteaza casa in ziua in care are loc prima tentativa a fiilor. Apropiata prin credinta in superstitii de Guica este Catrina, dar ea va evolua intr-un personaj cu identitate literara mai bine conturata abia in volumul al II-lea. Unicul detaliu care o diferentiaza aici este viata ei dubla, in vis si realitate, si frica morbida de Diavol. Ura cumplita impotriva barbatului o va scoate mai tarziu din anonimat.
Cauta